Sonet CLXXVII de Vasile Voiculescu

Mereu imi vine in minte un cantec taranesc...
Il inganau la hanuri poznasii cimpoieri:
"Sa nu te-mbraci in zdreanta zvarlita de boieri,
Cu straiul lor odata si raia-ti daruiesc!"
Iubirea ta purtata-n saloane si la curte,
Smulsa-n alcov de pofte cu coltii lor nebuni;
Imi sta-ntr-un pes, ingusta, cu poalele prea scurte,
Reci drojdii de dantele pe-amare goliciuni...
Eu totusi am primit-o, inflacarat s-o schimb,
Si migalesc s-o curat, s-o inalt, sa-i dau largime,
Dar vino cum te afli, in haina ta de crime:
Ti-am pregatit o alta din straluciri de nimb;
Vestmmant slavit, mai trainic ca globul pamantesc,
E mantia-mi de visuri in care te-nvelesc.