Seara de Octavian Goga

Bolta si-a cernit naframa
Ca o mama intristata,
Floarea-soarelui pe campuri
Pleaca fruntea-ngandurata.
Zarea-si picura argintul
Pe ovezele de aur,
Ostenit, din aripi bate,
Ca un vis pribeag, un graur.
Codrul cantaretii-si culca,
Doarme trestia bolnava,
Dorm doi pui de nevastuica
Sub o brazda de otava.
S-a oprit trudita moara,
Doarme apa la iruga,
Razimat pe coate-adoarme
Un cioban intins pe gluga.

Doarme cerul si pamantul
Intr-o dulce-mbratisare...
Doar izvorul mai tresalta
Ca un san de fata mare.